și dintr-o dată nimic nu mai are vreun sens
ca o telegramă scrisă într-o vară prin '88
în care îți spuneam că
nimic nu are rost
nimic nu are rost
nimic nu are rost
dragul meu e inutil și ascuțit feminin
să recunosc iar și iar că aveam dreptate
telegrama nu am trimis-o atunci
nici astăzi nu va ajunge la tine
dar
vreau să îți spun că încă mai port uneori când trec prin gări de provincie
urma strigătului tău de durere care m-a ajuns din urmă atunci
m-a dus prin lume departe
m-a călătorit prin țări fără nume prin case de fum și prin subteranele pământurilor
strigătul tău da strigătul tău de durere
pentru cea pierdută atunci
știu
ai scris 1000 de poezii boeme pe note de plată târzii
ai desenat un timp caricaturi stinghere pentru încă o pâine pe masă
ai privit cum timpul ți-a mușcat adânc din carnea trudită
cum alte femei și alți prieteni te-au părăsit rând pe rând
știu
poate tocmai de aceea privind acum spre strigătul tău de atunci
își spun că ți-am scris o telegramă prin vara lui '88
chiar dacă nu am trimis-o nicicând
și oricum printr-un ianuarie 2007
presimțind că în curând voi locui prea aproape de tine
îți spun
că nimic nu are rost dragul meu
nimic nu are rost

(poate doar vremea când printr-un oraș de provincie
călătoreau fără bilet într-un autobuz galben
doi poeți
și da
nicicând doi poeți nu au stat mai aproape
și da
nicicând doi poeți nu vor sta mai aproape)